marți, 28 octombrie 2014

Restanţele bancare ale băcăuanilor continuă să scadă



  • acestea erau cu 155 de milioane de lei mai mari în septembrie 2013
  • trendul economiilor bancare este pe creştere

Restanţele la returnarea creditelor bancare ale băcăuanilor au scăzut din nou, în luna septembrie, cu aproape 28 de milioane de lei şi menţin trendul început încă de acum un an. Faţă de septembrie 2013, acestea erau, la sfârşitul lunii septembrie 2014, cu 155 de milioane de lei mai mici, pentru că au ajuns la numai 424 de milioane de lei – conform raportului făcut public de Banca Naţională a României.
Economiile bancare ale populaţiei sunt, însă, pe un trend uşor crescător şi au ajuns la peste 7,91 de miliarde de lei. Volumul total al creditelor solicitate băncilor a crescut şi el, la sfârşitul lunii septembrie, şi a ajuns la 3,79 de miliarde de lei, mai mare cu peste 40,5 milioane de lei faţă de luna anterioară, datorită creşterii volumului solicitat de nerezidenţi. Băcăuanii au solicitat băncilor credite în lei de peste 2,18 miliarde de lei, iar în valută la echivalentul a 1,61 de miliarde de lei. În schimb, disponibilităţile la vedere, depozitele pe termen şi depozitele rambursabile după notificare şi altele sunt în valoare de aproape 7,9 miliarde de lei. Creditele restante rămân, în continuare, mai mici decât economiile, dar de 11,25 de ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adică faţă de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de înţeles că rezidenţii au cel mai mare volum de credite, de aproape 1,60 de miliarde de lei, pe când nerezidenţii stau la peste 2,22 de milioane de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu