joi, 26 martie 2015

Directorul executiv al APM Bacău a fost detașat la Caraș Severin



  • conducerea instituției băcăuane este asigurată, în această perioadă, de șefa Serviciului Avize, Acorduri, Autorizații
Doina Erzsebet Mihordescu
Conducerea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bacău a fost preluată, de miercuri, 25 martie, pentru cel mult șase luni, de Doina Erzsebet Mihordescu. Directorul executiv al Agenției, Corina-Neli Pricope, a fost detașat la Agenția pentru Protecția Mediului Caraș Severin, pe postul similar, rămas vacant.
Detașarea – ne-a informat Doina Erzsebet Mihordescu - s-a efectuat în baza unei decizii a președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, pe toată perioada suspendării titularului postului de director executiv al APM Caraș Severin, dar nu mai mult de șase luni, conform prevederilor legii funcționarului public.
„Detașarea – a precizat Doina Erzsebet Mihordescu - este o metodă administrativă obișnuită de modificare temporară a raportului de serviciu, care are la bază mobilitatea funcționarului public și a fost dispusă în interesul APM Caraș Severin, pentru eficientizarea activității, ținându-se cont de expertiza, performanțele profesionale și evaluarea activității directorului executiv detașat, dar și de obiectivele atinse în urma activității la APM Bacău.”
Doina Erzsebet Mihordescu este șefa Serviciului Avize, Acorduri, Autorizații la APM Bacău, tot în baza deciziei președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu