joi, 4 iunie 2015

Colegiul Anghel Saligny, singura școală băcăuană în care „moda” devine „fashion”



Robele și tocile purtate, la paradele absolvenților colegiilor naționale „Anghel Saligny” și „Vasile Alecsandri”, din Bacău, și anul trecut și doar cu câteva zile în urmă, au fost confecționate în atelierul specializat al Colegiului Saligny. Designul vestimentar și tehnologia confecțiilor se studiază în acest liceu din anul 2004, iar cele șapte generații de absolvenți de până acum și-au pus „semnătura” pe multe alte creații vestimentare. Acest curs a devenit, însă, unul inedit în sistemul de învățământ profesional din județul Bacău, pentru că deprinderile tehnice ale elevilor sunt completate de cunoștințe de limba engleză. Și, de ce nu, pentru că o asemenea „pepinieră” poate da așii de mâine în designul de modă. Pardon, în Fashion Designer.

Atelierul
Atelierul de confecții vestimentare a fost amenajat într-o sală de la demisol. Se deosebește net de orice altă sală de clasă dintr-o școală tocmai prin mașinile de cusut aliniate lângă ferestre, dar și prin miniexpoziția de obiecte create, croite și cusute de elevi și chiar prin războiul tradițional de țesut adus acolo pentru a se arăta cum se lucrau, altădată, obiectele de îmbrăcăminte în casele românilor.
În atelier am intrat cu unul dintre profesorii colegiului, inginera Elena Nicoleta Ciuhat. „Aici ținem un curs obișnuit, de patru ani, ca în orice liceu, doar că punem un accent deosebit pe deprinderile tehnice și pe creația vestimentară, pe teoria culorii, pe evoluția costumului - îmi spune profesoara. Se formează, astfel, și o cultură a domeniului. În ultimii doi ani ai cursului se insistă mult pe cultura artistică. În primii ani ei capătă o cultură tehnică, deprinderi practice în domeniul confecțiilor și în domeniul mecanicii, pentru că se lucrează la mașini specifice.”

Fashion Designer Technician

Meseria învățată la Saligny este de „tehnician designer vestimentar”. Noutatea și ineditul în această categorie de cursuri, spuneam, este partea de curs intensiv de limba engleză asociat cursului de bază. În engleză meseria s-ar numi „fashion designer technician”. A vorbi engleza este un atu pentru absolvenți, care vor putea lucra acolo unde se cere să se vorbească în această limbă străină. Aflu că sunt cursuri de design vestimentar și în alte școli din județ, de exemplu la Buhuși și la Târgu Ocna, dar numai la Bacău se predă intensiv și limba engleză. Au fost asemenea clase specializate și în alte orașe, de exemplu la Moinești, la Onești, dar s-au desființat, probabil din lipsă de elevi. Cunoscând o limbă străină, însă, absolvenții se pota adapta mai bine la piața muncii.

De ce engleza?

Elena Nicoleta Ciuhat explică în engleză tainele meseriei
Profesorii sunt de diverse specialități. Cursurile se predau în limba română, dar și în engleză, după specificul lor. De ce limba engleză și nu o altă limbă străină? Pentru că engleza – opinează Elena Nicoleta Ciuhat - este foarte vorbită acum în toată lumea, dar și pentru că țări de limbă engleză rămân foarte dezvoltate în domeniul textil și al confecțiilor, cum sunt, evident, Anglia și SUA. Nu este de neglijat nici că unii investitori străini deschid fabrici sau ateliere la noi și, evident, cer cunoașterea unei limbi de circulație internațională. Absolvenții au și avantajul de a lucra nu neapărat în asemenea fabrici sau ateliere ci chiar în magazine de confecții, chiar pe post de hostesse. Hostess este o activitate prestartă de fete sau băieți, care au menirea de a interacționa cu invitații, cu vizitatorii unui eveniment (târg, expoziție, concert, lansare de produs, chiar prezentare de modă etc.).

Design-ul vestimentar – brățară de aur

O clasă de design vestimentar, la Colegiul Saligny are 28 de locuri. Nu se ocupă toate aceste locuri de la început, dar până în toamnă se face clasa cu marea majoritate de locuri ocupate. „Noi ne-am aștepta să fie mai mulți amatori pentru o astfel de specializare – a mai spus profesoara de la Saligny. Pentru fete, de exemplu, este o meserie ușoară, frumoasă, care implică puțin efort fizic. Și mai ales că astăzi tot mai mulți copii sunt îndrumați să învețe câte o meserie.” Profesorii spun că dintr-o asemenea clasă de elevi până în anii finali, ultimii doi, se formează un nucleu stabil de circa 20 de elevi care vor finaliza cursul.

Maistrul instructor Tania Goian arată
câteva dintre creațiile elevelor
Angajatorii recrutează de pe băncile școlii

După absolvire, șansele de angajare în producție sunt mari, mai ales dacă tinerii sunt disciplinați, corecți, dacă inspiră încredere angajatorilor. Sunt cazuri în care unii dintre elevi sunt urmăriți de angajatori chiar de pe băncile școlii, pentru că ei fac practică în producție, în fabricile acestora, unde se fac cunoscuți. Acest gen de angajatori sunt toți din Bacău și din zonele apropiate. Și sunt întreprinderi de confecții  care, majoritatea, lucrează pentru export. „Elevii sunt bine pregătițI a conchis profesoara Ciuhat. O dovadă sunt și participările la olimpiadele școlare tehnice interdisciplinare, la care s-a ajuns până la faza națională.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu