marți, 19 aprilie 2016

Ateliere pentru felicitări de Paști la Școala Montessori



Profesoarele Violeta Sandu și Oana Maria Droiman
în unul dintre ateliere
Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori”, din Bacău, a fost, la începutul acestei săptămâni, gazda unor inedite ateliere de confecționat felicitări de Paști, la care au participat zece dintre proprii ei elevi, dar și 25 de elevi de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

„A fost – am aflat de la prof. dr. Oana Maria Droiman – o activitate în cadrul Săptămânii «Să știi mai multe, să fii mai bun», în care elevi de clasa a XII-a de la Colegiul Național Vasile Alecsandri au făcut o vizită elevilor din clasa a VIII-a A, a profesoarei Carmen Constantin, de la Școala Montessori. Cu acest prilej au fost organizate câteva ateliere pentru confecționarea de felicitări de Paști, pe care au fost reprezentate ouă și iepurași prin tehnica Iris Folding.”
Activitatea a fost organizată de profesoara Oana Maria Droiman, de la Colegiul Alecsandri, și de Violeta Sandu, profesoară de activități de profesionalizare la Școala Montessori. Prin tehnica Iris Folding, benzi pliate (îndoite) din hârtie colorată sunt puse în straturi într-o spirală pe spatele unei ferestre decupată în foaia de lucru. Tehnica se numește Iris Folding pentru că materialul de lucru se aseamănă cu irisul (diafragma) unui aparat de fotografiat. Elevii au lucrat, astfel, cu fâșii (benzi) de hârtie de diferite culori, șabloane numerotate logic și carton pentru felicitări. „Un scop al acțiunii – a precizat Ana Droiman – a fost ca elevii să se cunoască foarte bine între ei, să lucreze împreună, să solcializeze”.
Felicitările lucrate de elevi vor fi expuse și vor fi puse în vânzare la Târgul „Cel mai frumos ou de Paști” organizat pe 22 aprilie de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău în Piața Tricolorului. „La acest târg – ne-a spus directorul Școlii Gimnaziale Speciale Montessori, Adrian Năstac – vom fi prezenți cu elevi și profesori, dar și cu invitați dintre elevii altor școli băcăuane, inclusiv elevii care ne-au ajutat în atelierele de confecționat felicitări. Acolo se va amenaja și o expoziție cu lucrări specifice de Paști, în care vor fi și felicitările confecționate la noi. Expoziția este cu vânzare”.
DGASPC Bacău marchează, cu acest prilej, împlinuirea a 20 de ani de activitate, iar printre invitații ei se vor număra parteneri din învățământul preșcolar, școlar și universitar, specialiști și beneficiari ai serviciilor ONG-urilor de profil din județ, numeroase instituții publice, ziariști, sponsori și voluntari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu