miercuri, 13 aprilie 2016

Președinte nou în Lions Club Sf. Gheorghe


Ioan Catană și Răzvan Șendrea

Răzvan Șendrea a fost ales președinte al Lions Club Sf. Gheorghe Bacău. Mandatul său, pentru anul lionistic 2016 – 2017, va începe de la 1 iulie și va fi preluat în preajma acestei date de la actualul președinte, Ioan Catană. Răzvan Șendrea va fi secondat, pe parcursul acestui mandat, de Cosmin Buznea (vicepreședinte 1) și de Andrei Nemțeanu (vicepreședinte 2).
Membrii clubului au procedat, marți, 12 aprilie, și la alegerea celorlalți membri ai consiliului de administrație și au ascultat un raport asupra activității în anul lionistic 2015 – 2016, prezentat de Ioan Catană. Au fost amintite donațiile făcute în așezăminte pentru persoane în vârstă și în școli, bursele pentru patru elevi și studenți, concursul Afiș pentru Pace, acțiunile de plantare de arbori și screeningul oftalmologic de la Școala Specială Montessori, din Bacău. Clubul pregătește în continuare acțiuni specifice activității lui, între care chartarea unui nou club Lions în Bacău, un club mixt (de bărbați și femei), și o acțiune amplă dedicată Zilei Internaționale a Copilului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu