duminică, 19 iunie 2016

Prima echipă de somelieri atestați în retailul din Bacău



Clienții magazinelor Selgros din Moldova - din Bacău, Suceava sau Iași - vor fi surprinși, la cumpărături în raioanele de băuturi ale acestora, de somelierii care le vor recomanda cum să asorteze profesional feluritele cu vinurile cele mai indicate. La inițiativa conducerii magazinului Selgros din Bacău cunoscutul lanț de retail are acum primul grup de specialiști atestați de Agenția de Somelieri Winetaste, la finalul unui curs acreditat de Ministerul Muncii, de Ministerul Educației și de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților. Cursul a fost absolvit de 18 participanți, între care s-au aflat și proprietari de pensiuni și restaurante din județul Bacău, dar și de reprezentanții unui important distribuitor de vinuri din Botoșani.

La sfârșitul săptămânii abia încheiate, cei 18 cursanți au îmbrăcat, după examen, robele de absovenți și au putut arunca în aer toca uniformei. Comisia de examinare, prezidată de Cristina Mihaela Ciobanu, alături de coechipierul său Cătălin Milon, de la Comisia județeană Bacău de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulților, dar și de profesorul cursului, cunoscutul somelier Sergiu Nedelea, i-a declarat pe toți absolvenți.Am simțit, la acest curs – ne-a declarat Sergiu Nedelea -, dorința participanților de a acumula cunoștințe. Dacă nu ai chemare pentru o profesie, dacă nu te atrage, înseamnă că lucrurile nu merg așa cum îți dorești. Chiar nivelul proiectelor realizate la final a fost destul de bun, iar câteva lucrări m-au surprins prin complexitatea lor. Pe lângă probele practice (degustare, proba scrisă, chestionarul) s-a cerut și întocmirea unui proiect de absolvire, în care s-au văzut propriile concepte de înțelegere finală a vinului, practic esența absolvirii cursului.”



Un curs ca un răsfăț profesional

Sergiu Nedelea și Irina Stănciuc
Irina Stăciuc, directoarea magazinului Selgros Bacău, ea însăși cursantă, a avut ideea acestui parcurs profesional, iar acum magazinele Selgros moldovene au propiii somelieri. Alături de reprezentanții acestor magazine i-am văzut însă în bănci și pe Alexandru Boghiu, de la Cafe du Theatre Bacău, dar și pe Constantin Popa, administratorul Pensiunii Montana, din Slănic Moldova.  „Pentru mine – a spus Constantin Popa - , acest curs a fost un răsfăț profesional. Aveam nevoie de această pregătire pentru că Pensiunea Montana, având în vedere condițiile și locul unde se află, atrage un flux mare de turiști. Cunoștințele căpătate vor fi un plus, pentru că împreună cu cei cu care lucrăm în pensiune vom căuta să asociem vinul din pivnița acesteia cu mâncărurile pe care le pregătim. Noi avem un vin bun, de regiune, cum e Galbena de Odobești, Zghihara de Averești, Merlot-ul de la Dealul Bujorului, Frâncușa de Cotnari, dar și vinul nostru de Berzunți, căpșunica, foarte căutat. Ele merg foarte bine alături de produsele tradiționale, cele din curtea pensiunii, care înseamnă 70% din ofertă. Iar la Slănic mai este și o tradiție: păstrăvul la grătar cu mămăligă și mujdei, de unde și zicala «Dacă ai fost la Slănic și nu ai mâncat un păstrăv, ai pierdut timpul».”

„Someleria este un domeniu în care trebuie să înveți toată viața. La examen am avut toți emoții, iar la lucrările de absolvire s-a muncit foarte mult. La atâta implicare din partea tuturor participanților mă așteptam, dar nu și la atâta pasiune pusă în fiecare lucrare. La noi, somelierii vor îndruma clienții în raionul de băuturi pentru ce vinuri se potrivesc la meniurile pe care le pregătesc. Totul în scopul de a crește vânzare, dar și satisfacția clienților.”
Irina Stănciuc, directoarea magazinului Selgros Bacău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu