Membri ai Filialei
Bacău a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), enoriași din
Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din municipiu și alți numeroși băcăuani
au adus, la sfârșitul săptămânii trecute un omagiu luptătorilor anticomuniști
uciși în închisori. Manifestarea a avut loc la Troița ridicată în memoria
acestora în „Parcul Cancicov” și a debutat cu o slujbă de pomenire care a fost
oficiată de un sobor de preoți în frunte cu protopopul Constantin Busuioc și
parohul Bisericii Sf. Petru și Pavel, Constantin Abageru.
Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept „An
comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul
comunismului”, iar pentru că în România avem o Lege pentru declararea
zilei de 9 martie ca „Zi a Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada
1944-1989”, dar și pentru că 9 martie a fiecărui an este și
ziua pomenirii celor 40 de Mucenici, Patriarhia Română a
transmis Centrelor eparhiale îndemnul „de a săvârși în această zi slujbe de
pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând
credința în Dumnezeu și demnitatea poporului român”.
Astfel, la sfârșitul săptămânii abia încheiate, și la
Troița din Bacău a avut loc o astfel de manifestare. „I-am cinstit, cu acest
prilej – a spus părintele protopop Constantin Busuioc - pe Sfinții Mucenici,
dar în același timp, prin hotărâre sinodală, și pe toți cei care au dat obolul
lor, dragostea lor, pentru idealul neatârnării țării noastre, pentru libertatea
și demnitatea neamului nostru românesc de oriunde ar fi. Lăudată este prezența participanților
la această manifestare, dar mai ales lucrarea părintelui Abageru și a
părinților slujitori din protopopiatul Bacău, care nu i-au dat uitării tocmai
pe cei care cu prețul vieții lor au făcut ca noi să fim astăzi liberi și să
trăim demni între hotarele țării noastre. Pe piatra Troiței am văzut numele unor
învățători și preoți, dar și ale unor foști demnitari de rang înalt, precum cel
al lui Mircea Cancicov, ale unor avocați, judecători, dar și ale unor muncitori
și țărani sau doar elevi”.
Troița din Bacău a fost
construită din banii și cu osârdia foștilor deținuți politici, a seniorilor
care au marcat în temnițele comuniste ani grei de umilințe și suferințe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu