joi, 20 aprilie 2017

Maia Morgenstern vine să joace pentru prima dată la Onești



Cunoscuta și îndrăgita actriță Maia Morgenstern vine să joace la Onești pe 8 mai. Agenda culturală a municipiului se îmbogăţeşte în această perioadă cu spectacolul ,,Miss Daisy şi şoferul ei”, piesa de teatru care va fi reprezentată la Cinema Capitol de la ora 19,00. „Este pentru prima dată când Maia Morgenstern va juca la Onești - spune Ionuț Tenie, directorul Bibliotecii Municipale Radu Rosetti, care administrează și sala Capitol. Succesul acestei stagiuni teatrale se datoreaza faptului că încercăm să oferim publicului oneștean, în fiecare lună, spectacole de calitate cu actori consacrați”.
„Miss Daisy și soferul ei” – a opinat Ionuț Tenie - trebuie vizionată pentru calitatea textului și pentru cei doi actori principali, Maia Morgenstern și Mircea Rusu, creatori ai unor personaje de compoziție greu de uitat. Regia spectacolului este semnată de Claudiu Goga, iar scenografia de Ștefania Cenean. Piesa cunoscutului dramaturg american Alfred Uhry, distinsă cu premiul Pulitzer pentru dramaturgie, spune povestea a două personaje structural diferite, dintr-o Americă în care modernitatea şi spiritul liberal se înfruntă cu rasismul.
„Dincolo de o poveste poetică şi comică despre prietenie şi toleranţă – spunea regizorul Claudiu Goga – «Miss Daisy și șoferul ei» este pe de-o parte un eseu (pe alocuri crud) despre ceea ce Tolstoi numea «marea surpriză a vieţii», bătrâneţea, iar pe de altă parte o meditaţie asupra călătoriei noastre prin viaţă, o călătorie dificilă şi imprevizibilă până la capăt pentru că, nu-i aşa?, viaţa e cea care nu are limite, nu moartea”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu