marți, 2 mai 2017

Se dă la pace în „războiul” pentru izvoarele din Slănic Moldova



  • rezolvarea conflictului ar putea duce și la repunerea Mofetei în sistemul de tratament din stațiune

Izvoarele
Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Slănic Moldova și Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB), care administrează Sanatoriul balnear din stațiune, au semnat la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) documente care reglementează situația că UAT va prelua toate licențele de administrare a apelor minerale din stațiune, cu excepția licenței pentru Izvorul 3 și Mofetă (pentru gazul mofetic), care va reveni Institutului. Pe acest subiect se stârnise, recent, un soi de gâlceavă, iar Sanatoriul a rămas fără alimentare cu apă de la Izvorul 3.

„Noi – ne-a declarat primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu - am pornit deja documentația necesară obținerii licențelor și așteptăm comisia de constatare a situației de pe teren. Problema noastră numărul unu este accesul la terenurile izvoarelor care sunt în proprietatea societății Flora, aflată în reorganizare judiciară. Am făcut deja demersurile necesare pentru a ni se da acces la terenuri, iar după ce vom avea răspuns de la Flora, vom marja pe obținerea licențelor de exploatare a izvoarelor”. UAT a preluat, deja, proprietatea supra a trei dintre isvoarele din Slănic Moldova.
Vasile Păduraru, șeful Sanatoriului balnear, spune că de la ANRM s-a stabilit că Institutul are preemțiune să-și aleagă ce izvor dorește din stațiune. „Noi am ales Izvorul 3, de la care avem deja trasă o conductă, iar Primăria le ia pe celelalte – ne-a declarat interlocutorul. Vrem să luăm și Mofeta, pentru a o repune în funcțiune, pentru că Primăria oricum nu o poate face. Acum așteptăm o comisie de la ANRM și de la Institut, care împreună cu Primăria să facă un protocol de predare-primire. Următoarea fază este documentația, care trebuie depusă pentru obținerea licenței de exploatare a izvorului, fără de care nu se poate. Ceea ce ne-a nemulțumit este că am depus la primărie documentația pentru autorizarea profilului nostru de activitate, dar încă nu am primit-o. Mai sunt și alte societăți comerciale din Slănic într-o asemenea situație. Nici apa pentru bazin nu ne-au deschis-o”.

Apă gratuită de la izvoarele minerale

Sanatoriul
Primarul Gheorghe Baciu spune că Sanatoriul va primi apă de la Izvorul 3 numai după ce se va perfecta legal totul. Pentru Izvorul 3 va avea licență Institutul Balneo, dar înțelegerea este că el va curge, gratuit, și pentru turiști. Acum izvorul este funcțional, dar Sanatoriul va primi apa numai după ce se vor încheia tratativele, după ce vine comisia să constate situația. „Vrem să oferim turiștilor noștri ape minerale gratuit, așa cum a fost dintotdeauna – a precizat primarul. Am început amenajarea Izvorului 300 de scări, am pus pardoseala. Așa vom proceda la toate izvoarele, pentru a crea un cadru sănătos, prietenos pentru vizitatori. Și sperăm ca acesta să fie un început al refacerii stațiunii, al recredibilizării ei”.

Șanse pentru cea mai mare mofetă din țară

Mofeta
La o recentă întrevedere cu managerul IMRFB, medicul Horia Lăzărescu, acesta ne-a împărtășit intenția de a prelua izvoarele din Slănic, dar fără a impune taxe și tarife turiștilor cum a fost la un moment dat la Olănești, unde apa de izvor era preluată pe bază de fisă. „Sanatoriul nostru din Slănic – preciza managerul - ar putea funcționa și fără apa de la Izvorul 3. Dar tratamentele nu s-ar mai deosebi cu nimic de altele făcute oriunde în țară, cu apă obișnuită. Apa de la Izvorul 3 are anumite proprietăți terapeutice, pe care noi le putem valorifica. Avem capacitate. De aceea se și află în Slănic INRMFB”.
O noutate absolută, după ani de nefuncționare, este relocarea Mofetei în sistemul de tratamente specifice stațiunii Slănic Moldova. „Noi propunem și reactivarea mofetei din Slănic, care e solicitată, dar care nu mai funcționează de trei ani – a spus Horia Lăzărescu. Acum tot în proprietatea societății Flora este, dar nu mai este alimentată cu gaze pentru că nu are cine să o supravegheze tehnic și medical. Și este cea mai mare mofetă din țară”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu