Turism




Atenţionare de călătorie Olanda – măsuri suplimentare de control și securitate

Aeroportul Schiphol, Amsterdam

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească spre Regatul Ţărilor de Jos că, urmare atentatelor care au avut loc la 22 martie 2016, în Bruxelles, Belgia, autoritățile olandeze au impus măsuri suplimentare de control și securitate, pe întreg teritoriul țării.Olanda menține nivelul de alertă teroristă la "substanțial" (reprezentând faptul că, în prezent, nu sunt dovezi care să conducă la concluzia că se pregătește un atentat) și intensifică măsurile de control și securitate la frontieră, pe aeroporturile din Schiphol-Amsterdam, Rotterdam și Eindhoven, precum și în gări, atât cele interne - Utrecht, Rotterdam, Haga, Amsterdam, cât și în cele care reprezintă puncte de trecere a frontierei - Arnhem, Breda și Rozendaal.

Frontiera terestră olandezo-belgiană rămâne deocamdată deschisă.
Sunt intensificate operațiunile de patrulare realizate de echipaje ale poliției militare.
Autoritățile olandeze sunt în contact permanent cu cele belgiene, franceze și germane în ceea ce privește luarea de măsuri suplimentare de securitate.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

Olanda menține nivelul de alertă teroristă la "substanțial" (reprezentând faptul că, în prezent, nu sunt dovezi care să conducă la concluzia că se pregătește un atentat) și intensifică măsurile de control și securitate la frontieră, pe aeroporturile din Schiphol-Amsterdam, Rotterdam și Eindhoven, precum și în gări, atât cele interne - Utrecht, Rotterdam, Haga, Amsterdam, cât și în cele care reprezintă puncte de trecere a frontierei - Arnhem, Breda și Rozendaal.
Frontiera terestră olandezo-belgiană rămâne deocamdată deschisă.
Sunt intensificate operațiunile de patrulare realizate de echipaje ale poliției militare.
Autoritățile olandeze sunt în contact permanent cu cele belgiene, franceze și germane în ceea ce privește luarea de măsuri suplimentare de securitate.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.


Nivel alertă de gradul 4 în Bruxelles



Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că autorităţile locale au decis instaurarea nivelului de alertă gradul 4, urmare evenimentelor de tip terorist, produse pe 22 martie, în Aeroportul internaţional Zaventem - Bruxelles, care a şi fost închis pentru toate decolările şi aterizările programate, iar parte din cursele aflate deja în aer au fost redirecţionate către Amsterdam.
Astfel, nivelul de alertă teroristă pentru Regiunea Bruxelles Capitală a fost ridicat la nivelul maxim - „ameninţare serioasă şi iminentă”, iar nivelul 3 – ameninţare „posibilă şi credibilă”, este în vigoare deja și pentru restul teritoriului belgian.
 

Toate liniile de tren, metrou şi transport în comun, de suprafaţă şi subteran, sunt suspendate, iar circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, din cauza filtrelor de poliţie şi a mijloacelor specifice de intervenţie pe linia protecţiei civile.

Forţele de poliţie şi armata vor continua să fie prezente pe străzile capitalei, ca urmare a aplicării planului de urgenţă pentru astfel de situaţii.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.


Expozanți „puțini, dar buni”, la Târgul de turism Vacanța 2016

Târgul a fost deschis de Dumitru Nănescu și Corneliu Pricopie
Ediția a treia a Târgului regional de turism Vacanța, organizat de societatea Centrul de Afaceri și Expozițional (CAEx) Bacău și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a fost deschisă vineri, 4 martie, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”. Organizatorii și-au exprimat deschis regretul că în acest an prezența expozanților este sub așteptări, dar tot ei s-au încurajat, pe motiv că în standuri au venit „mai puțini, dar mai buni”.

Cele cinci agenții de turism prezente, Inter-Tour, Terra Nova și Seven Travel Bacău, dar și turoperatorul național Christian Tour și agenția Solvex din Varna (Bulgaria) sunt, în fapt, exponenții a zeci de parteneri și turoperatori. „În acest fel – a spus reprezentantul ANAT, Dumitru Nănescu, directorul general al Agenției Inter-Tour - am venit la târg să prezentăm oferta turistică pentru anul 2016, în care avem reduceri importante de tarife și taxe de până la 35 și chiar de 50% pe toată perioada târgului. Este o ocazie foarte potrivită ca băcăuanii să-și aleagă vacanțele pe care și le doresc”.
În standuri au mai venit, pentru a face cunoscute proiecte de turism și obiective turistice, primăriile din Moinești, Târgu Ocna, Slănic Moldova (Bacău) și Tarcău (Neamț), Reprezentanța Nord-Est a Autorității Naționale pentru Turism, Bacău, Serviciul Public Județean Bacău pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont, Consiliile județene Suceava și Botoșani, Salina Târgu Ocna, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, Asociația de Turism Băile Herculane, Complexul comercial Selgros și Hotelul Decebal Bacău.
De remarcat, la această ediție a târgului, este prezența grupurilor de elevi și studenți de la Colegiul Național Economic „Ion Ghica” și de la universitățile „Vasile Alecsandri” și „George Bacovia”, care au clase și facultăți pe profilul turism.
Tot vineri s-a remarcat conferința de presă organizată la târg  de Agenția Inter-Tour, care a căpătat valențele unei veritabile dezbateri privind atât oferta agenției pentru sezonul de vară 2016, cât și oportunitatea tichetelor de vacanță, văzue ca motor principal pentru dezvoltarea turismului în România, dar și necesitatea stabilirii unui real parteneriat public-privat în revitalizarea turismului băcăuan.

 „A fost un eveniment pe care l-am organizat cu oarecare dificultate, deoarece în acest an industria turismului este într-un declin evident. În asemenea condiții, credem că realizarea evenimentului este totuși o reușită, pentru că venim în sprijinul dinamizării acestui domeniu economic. Regiunea Nord-Est poate avea ca sursă de venituri turismul. Este foarte important, însă, ca strategia regională pentru a dezvolta turismul să fie bine gândită, să se găseacă surse de finanțare europene sau guvernamentale. De asemenea, autoritățile locale trebuie să găsească resurse pentru a îmbunătăți infrastructura de drumuri, de utilități publice, de obiective patrimoniale, culturale, turistice, în completarea ofertei private din domeniu”.
Corneliu Pricopie, directorul general al CAEx


Târgul de turism aduce băcăuanilor vacanțe cu 30% mai ieftine

Vacanțele și călătoriile de plăcere ale anului 2016 vor mai putea fi configurate în condiții speciale de early booking (rezervare din timp) la ediția din acest an a Târgului Regional de Turism "Vacanța", care va avea loc în perioada 4 - 6 martie la Centrul de Afaceri și Expoziții "Mircea Cancicov", din Bacău. Evenimentul este organizat de societatea Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău și de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).
"Vacanța" Bacău 2016 este un târg cu vânzare și reprezintă o oportunitate pentru operatorii de turism să prezinte clienților ofertele speciale cu reduceri pentru vacanțele din 2016. Ofertele vor viza reduceri Early Booking pentru turism extern, înscrieri timpurii cu reduceri de până la 30% la ofertele pentru litoralul românesc, munte și balneo, vacanțe și excursii Last Minute, dar și petreceri în Luna de miere.
Evenimentul va reuni agenții de turism, hoteluri, pensiuni, restaurante etc. și va reprezenta, pentru majoritatea expozanților, o importantă platformă de reînnoire a relațiilor existente, de fidelizare a partenerilor tradiționali, dar și de stabilire de noi contacte și contracte.
Târgul – susțin organizatorii - va beneficia și de susținerea Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, implicată în prezent în mai multe proiecte de promovare turistică a regiunii, în crearea unei platforme electronice de informare și comunicare, precum și în proiecte viitoare cu impact semnificativ pentru operatorii economici în domeniu și pentru locații turistice din regiune.
De asemenea, în perioada evenimentului este anunțată și o conferință regională în care se vor dezbate prioritățile din agendele principalilor actori locali, regionali și naționali din turism.



TripAdvisor a inclus hotelul Dumbrava în Top 25 de hoteluri la nivel național



Hotel Dumbrava

Supranumit de proprietarii și de administratorii săi „Versilles-ul Bacăului”, datorită grădinii de lângă el, Hotelul Dumbrava a fost inclus în Top 25 de unități de cazare din România, clasament întocmit de TripAdvisor, cea mai mare platformă online de călătorii din lume. Hotel Dumbrava, deținut de societatea Agroindustriala se clasează pe locul al 23-lea.



În acest top se mai regăsesc 14 hoteluri din Capitală, două din Poiana Brașov, două din Târgu Mureș și câte unul din Iași, Cluj-Napoca, Sinaia, Constanța, Brașov și Pitești. Punctajul primit de cele 25 de hoteluri din România care figurează în top a fost stabilit pe baza recenziilor și notelor acordate de turiștii care s-au cazat acolo.
Hotelul Dumbrava – spune managerul său, Felicia Brejan - este situat în centrul orașului  Bacau și oferă spații de cazare cu aer condiționat, un restaurant cu preparate din bucătăria tradițională și modernă, cu masterchef Marian Bratu, spa, saună, masaj și o grădină de vară, dar și săli de conferințe. Un proiect finanțat prin Programul Regio, în valoare de peste opt milioane de euro, a fost finalizat în anul 2012 și a dus la modernizarea și supraetajarea hotelului, care are acum camere de trei stele, dar și de 4 stele. În proiect avem încă 40 de camere noi și o sală de evenimente cu 300 de locuri.”
Unei turiste din București, Anamaria Ctistina, numele și ambientalul hotelului i-au amintit de povestirea lui Mihail Sadoveanu, Dumbrava minunată: „În ciuda numelui romantic, acest hotel se află în inima orașului, ceea ce îl face perfect pentru afaceri sau ca o bază pentru explorări mari. Camerele sunt confortabile și curate, vă puteți relaxa într-un spa foarte bine întreținut, au un mic dejun bogat, cu delicatese locale haute-cuisine și cină rafinat preparată de unul dintre cei mai buni bucătari din România. De aici este ușor să ajungi într-o mulțime de sate, de mănăstiri sau atracții naturale din zona Moldova”.
Cei mai mulți clienți ai hotelului sunt, totuși, din segmentul turismului de business (80%), dar și din turismul medical sau religios, iar majoritatea vin în perioada septembrie – noiembrie, dar și vara.
Premiile TripAdvisor Travelers’ Choice, acordate în ultimii 14 ani, sunt clasificate în șase mari categorii: Top Hotels, Luxury, Bargain, B&BS and Inns, Best Service și Small Hotels. TripAdvisor este un motor de căutare turistică american care oferă consultanță individuală legată de călătorii, creat de Stephen Kaufer în anul 2000.

„Ne mândrim cu includerea în topul Trip Advisor. Competiția e mare, exigențele clienților sunt și ele foarte mari, dar noi ne străduim să fim la curent cu totul, să satisfacem toate pretențiile. Ne onorează prezența în top. Avem clienți de mare valoare, demnitari, sportivi, artiști din Europa și din țară, care ne-au dat note bune.”
Felicia Brejan, managerul Hotelului Dumbrava






Atenţionare de călătorie: Lista ţărilor cu transmitere locală a virusului Zika (ZIKV)


Barbados

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români asupra riscului de infecție cu virusul Zika (ZIKV) în unele zone ale lumii, ca urmare a anunţului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind epidemia cu transmitere locală a acestui virus în mai multe ţări: Barbados, Bolivia, Brazilia, Cap Verde, Columbia, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Fiji, Guyana Franceză, Guadelupe, Guatemala, Guyana, Haiti, Honduras, Maldive, Martinica, Mexic, Noua Caledonie, Panama, Paraguay, Puerto Rico, Saint Martin, Samoa, Insulele Solomon, Surinam, Thailanda, Venezuela.



Pentru cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în zone cu transmitere locală a virusului Zika, se recomandă măsuri de protecție personală împotriva înțepăturii țânțarilor (atât în incinte, cât și în exterior, mai ales pe timp de zi - când este intervalul maxim de activitate al țânțarului vector): purtarea de pantaloni lungi și bluze/cămăși cu mânecă lungă, perioada de repaus să fie asigurată în spații prevăzute cu aer condiționat sau cu plase pentru țânțari, chiar și în timpul zilei. Cetăţenii care prezintă simptome compatibile cu infecția cu virus Zika în interval de 3 săptămâni de la întoarcerea dintr-o zonă / ţară afectată, sunt sfătuiţi să se adreseze medicului și să specifice dacă au călătorit recent în astfel de zone / ţări.

Persoanelor cu boli imune sau cronice severe, celor însoțite de copii mici, femeilor însărcinate (în mod special), li se recomandă să consulte un medic sau să se adreseze unui cabinet specializat în medicina de călătorie şi boli infecţioase, înainte de plecarea spre astfel de destinaţii, pentru a primi recomandări atât cu privire la folosirea repelentelor, cât şi a altor măsuri preventive şi profilactice.



Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet:
• http://who.int/mediacentre/factsheets/zika/en/(http://who.int/mediacentre/factsheets/zika/en/)
• http://www.paho.org/hq/index.php?option=com_topics&view=article&id=427&Itemid=41484(http://www.paho.org/hq/index.php?option=com_topics&view=article&id=427&Itemid=41484)

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.


Trei zile pentru zboruri mai ieftine cu Blue Air

Compania de transport aerian Blue Air, care operează și pe aeroportul din Bacău, a anunțat reducerea cu 15% a prețurilor pentru toate biletelor de avion și pentru toate cele 65 de destinații operate (dintre care 13 din Bacău). Reducerea se aplică în perioada 29 - 31 ianuarie, pentru călătorii în perioada 29 ianuarie - 29 octombrie.
Din Bacău, Blue Air zboară spre Bologna, Bruxelles, Catania, Roma, Milano, Dublin, Londra, Torino, Ibiza, Madrid, Paris și Stutgart.

Istoria pe lângă care trecem cu nepăsare

Într-o după-amiază monotonă de vară, cum parcă de obicei sunt prin Bacău, doi oameni serioși, el și ea, turiști după toate aparențele, m-au oprit și m-au întrebat direct: „Domnule, nu suntem de prin partea locului, ne-am oprit pentru câteva ore să vizităm orașul. Ce am putea vedea mai interesant?”. Am rămas mut. Te mai întreabă lumea cât e ceasul, unde e strada cutare, unde găsesc cutare hotel sau magazin ori ceva asemenea. Dar să fiu chestionat pe tema valențelor turistice ale Bacăului nu mi s-a mai întâmplat așa, pe nepusă masă. Parcă simt și acum prin creier foșnetul filelor de memorie, de parcă tocmai copiam la vreun examen și nu era timp de adăstat.
Ce să le spun, rapid, oamenilor? Ceea ce poate știe cam oricine: despre Bacovia, despre Biserica Precista, despre Muzeul de istorie sau despre cel de Artă, despre Planetariu ori despre Muzeul de Naturale. Așa am îngăimat, rapid, câteva repere. Nu știu cât i-am convins, dar ei au plecat încolo, eu în sensul opus. Nu știu ce au putut vedea ei prin Bacăul vechi de peste 600 de ani de atestare documentară, dar eu n-am avut liniște zile întregi după această întâmplare și nici acum nu o am. E, oare, posibil ca într-o urbe atât de veche, cu atâtea istorii de tot felul, să nu avem mai multe puncte de reper clare? Nu cunoscute doar de unii, erudiți, ci semnalizate, scoase la lumină.
Am cochetat mulți ani pe lângă oamenii din turism, i-am ascultat pe istorici, pe mulți dintre profesori, pe cunoscători. Am văzut multe inițiative de a pune Bacăul pe o hartă turistică acătării. Am fost, alături de grupuri de elevi și studenți și nu numai, pe la obiective care ar putea deveni puncte de reper în turism. Noi le-am văzut, noi le-au și uitat, parcă. Ele rămân tot în anonimat.
Are Bacăul povești prin care care să le trezim tuturor vizitatorilor curiozitatea și, desigur, încântarea? Dincolo de emblemele consacrate, cum este marele Bacovia. Avem. Important este ca cineva să le pună în valoare, să le facă publice, vandabile. Cine a fost în Cipru să vadă locul nașterii zeiței Afrodita a văzut, lângă un obișnuit țărm de mare, o stâncă bătută de valuri. Nimic altceva. Dar, acolo se leagă iubiri, se spun jurăminte, se agață panglici și bilețele de amor prin tufele de pe mal, unii vând cu toptanul suveniruri, se fac nenumărate poze, iar turiștii rămân total mulțumiți.
În Bacău e altceva. Istoria stă ascunsă parcă sub preș. Cei vechi se duc, cu timpul, cei tineri nu mai știu nici de ce un cartier sau o zonă poartă un nume. Citiți, în ziarul nostru de astăzi câteva asemenea povești, să vedeți că istoria merită retrăită, fie și virtual.

Blue Air: Smart Weekend cu 14,99% reducere

Compania aeriană Blue Air, care operează şi pe aeroportul din Bacău, oferă numai intre 8-10 august 14,99% reducere pentru toate zborurile din/către Bologna, pentru călătorii planificate în perioada 8 august 2014 – 28 martie 2015.
Biletele pot fi rezervate pe www.blueairweb.com, la Call Center sau la una dintre agenţiile partenere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu